Fara munca nu se poate?

Toata lumea vrea sa se imbogateasca, sa traiasca vieti palpitante. Toti vrem sa fim inconjurati de oameni care ne admira, dar totusi mai nimeni nu vrea sa lucreze pentru asta.

Daca ar putea veni zana succesului si sa dea din bagheta magica iar ca prin minune sa fim toti oameni de succes, sa putem sta cu burta la soare pe vreo plaja in Tenerife, ar fi.. PERFECT!

Nimeni nu vrea sa mai munceasca pentru nimic, toti ar vrea sa-si gaseasca mici sclavi care sa lucreze pentru ei, pe gratis daca s-ar putea, si fara sa comenteze prea mult. Sa fie ca niste soldatei care nu pun niciodata intrebari ci doar executa.

Unde a disparut munca pentru propriile vise, transpiratia ce sta la baza realizarii lor?

Micile sacrificii ce puse cap la cap iti mai furau cate o noapte de somn, iar tu a doua zi dupa 20 de ore de munca sa exclami fericit si plin de entuziasm… BRAVO!!!

Ce s-a intamplat cu urmarirea unui vis, iar satisfactia din atingerea lui sa stea exact in drumul parcurs pentru a ajunge acolo.

Cred cu tarie ca orice lucru pentru care nu muncesti, nu ajungi sa-l apreciezi la adevarata valoare. Daca ar trebui sa platesti pentru fiecare pas pe care-l faci pe acest pamant, consider ca ai da mai multa atentie mersului.

Cu toata manelaria asta am inceput sa credem ca orice se poate obtine furand, totul poate fi schimbat in favoarea noastra, universul comploteaza pentru ca noi sa reusim fara un strop de efort. DA DE UNDE!

Va zic astea din perspectiva unuia care considera ca intr-un fel nu ar fi trebuit sa termine liceul, asta daca ar fi fost cu adevarat strict si s-ar fi depunctat absentele si toate chestiile de genul. Doar de la activitatiile extracurriculare din cadrul scolii ar fi trebuit sa fiu exmatriculat  (mai ales ca, plecam cate o saptamana la unele conferinte sau proiecte).

Ne-am invatat sa primim usor ceea ce vrem, sa nu muncim pentru nimic, sa cerem ajutorul inainte de a fi incercat noi insine.

Si lucrurile nu stau cam asa.

Din pacate te lovesti de astea cand ajungi in lumea mare, si mai dai si peste oameni de succes, peste oameni care chiar fac ceva cu viata lor, iar timpul este pentru ei una din cele mai de pret resurse.

Dar hey, nu toata lumea trebuie sa traiasca o viata de succes si implinitoare, nu te obliga nimeni sa ai viata pe care ti-o doresti, trebuie tu sa vii cu initiativa si sa pui osul la treaba, si crede-ma ca banii nu sunt o ecuatie atat de mare in implinirea asta.

Viata perfecta

Ne complicam prea tare, de prea multe ori pentru prea multe lucruri, lucruri ce nu prea conteaza in final.

Viata e mai simpla de atat, trebuie doar sa stii ce vrei (sau nu) de la ea.

Treci prin scoala cu chiu cu vai, invatatul sigur nu e pentru tine, sunt mai importante iesirile cu baietii, alergatul dupa fete si betiile din timpul noptilor.

Defapt tu asta ai facut tot liceul, nu ai invatat mai nimic, iti aduci aminte cu greu cand a fost ultima data cand, chiar ai invatat… Insa te gandesti cu placere la nebuniile ce le-ai facut in timpul orelor, sau in pauze cu grupul tau de prieteni, ori poate prin alte circumstante in cadrul scolii.

Distractia si miserupismul au fost mereu pe primul loc. Termini liceul, copii la BAC, si te gandesti cu mandrie la ce facultate sa te duci.

Intrebi in stanga si in dreapta apoi cazi pe ganduri si analizezi.. Ai putea sa te duci la drept – dar e mult de invatat, si se intra cu medii mari (medie de care tu desigur nu dispui), facultatea privata nu prea te atrage… E sub nivelul tau.

Oscilezi intre Politie si o faculate de genul Geografie – Geologie, te visai un doctor de succes cand erai mic, dar cand afli cat amar de scoala trebuie sa faci tragi imediat concluzia ca e mai bine sa ramana doar un vis.

Iti pregatesti dosarul si te prezinti frumos la inscriere… FELICITARI! ai intrat!

Vacanta ce te opreste sa incepi odata facultatea parca nu se mai termina, te-ai saturat de tot ce e prin orasul natal si vrei o schimbare!

Incepe si facultatea si timpul zboara dus, nici nu mai poti numara serile pierdute la bere sau betiile crunte prin care ai trecut, si mai toate povestirile tale incep cu … “iti aduci aminte ce praf m-am facut atunci? lasa-ma sa-ti povestesc…”

Usor usor, te pregatesti de licenta, te mandresti cu toate fetele pe care le-ai corupt, iti aduci aminte cu mandrie toate datile cand ai fost un badaran, insa in sinea ta plangi dupa aceeasi fata.

Prin ultimul an de facultate intri intr-o relatie diferita de restul, acum chiar tii la fata de langa tine (cu 4-5 ani mai mica) si te gandesti serios la o familie, timpul parca zboara cand esti cu ea.

Ti-ai luat licenta, si incepi sa-ti cauti un loc de munca, te obosesti putin si iti dai seama ca e in zadar… Dar ai tu o solutie de rezerva…

Te inscrii la MASTER!

Ai intrat si acolo, si te gandesti cu bucurie la viitorul tau stralucit, din cand in cand mai cauti cate un job dar injuri pe toata lumea pentru ca tu nu-ti gasesti!

Jocurile si berile sunt la loc de cinste, alaturi de prietena ta cu care ai planuri de insuratoare (sau cel putin te gandesti serios la asta).

Termini si masterul si gasesti un loc de munca, cam slabut pentru pregatirea si capacitatile tale (extraordinare din moment ce esti masterand) dar nu tii cont de asta, iti zici ca trebuie sa incepi de undeva.

Si incepi munca, parca ceva se schimba.. nu mai poti sta cat vrei tu noaptea si brusc incepi sa te resimti putin, nu conteaza, te obisnuiesti si mergi mai departe.

Dupa ceva ani de munca, te trezesti intr-o dimineata speriat si pe ganduri… iti dai seama ca nu faci ceea ce vrei tu si ca nu-ti urmezi adevaratele pasiuni dar brusc iti zboara gandul la ratele pentru masina si plasma la care te uiti pe moment, si iti revii rapid… e in fond o noua zi de munca.

Serile le petreci din cand in cand tot cu golanii tai la bere si uneori cu iubita care pare uneori pe ganduri si iti zice ca te va parasi, dar voi va iubiti atat de mult!

Nici nu-ti poti imagina viata fara ea, si v-ati atasat atat de tare intr-un timp atat de scurt!

Va certati si voi ca orice cuplu de cateva ori pe saptamana, momente in care iti vine sa o pleznesti (intre noi doi fie vorba… ai facut-o de 2-3 ori si stii ca o vei mai face). Si sexul e la fel intotdeauna, si are inevitabil o singura regula -> doar tu contezi!

Timpul trece si apare si primul copil, moment in care te gandesti ca ar fi timpul sa te muti din casa parintilor dar inca nu stii sigur, ei sunt in fond batrani si nu v-a mai dura mult pana vor trece in nefiinta (din pacate).

Se aduna atatea lucruri pe care ai fi vrut sa le faci: sa sari cu parasuta, sa vezi Thailanda, Japonia si Marele Canion, sa te duci la Vulcanii Noroiosi si sa faci rafting, sa pleci singur cu auto-stopul pana intr-o tara straina, sa te bucuri de cele mai mici nebunii. Dar si acum (ca de fiecare data) iti zici ca nu ai bani, inghiti in sec si treci mai departe.

Te oripileaza gandul ca maine la munca trebuie sa vorbesti in fata colegilor, si iti faci griji daca va iesi bine… te certi pentru ca ai avut tupeul sa te gandesti la toate lucrurile pe care ai fi vrut sa le faci si mergi mai departe, continui sa-ti faci griji.

Timpul parca zboara si nu-ti aduci aminte cum au trecut anii si tu esti acum, batran si bolnav.

Injuri mereu statul pentru pensia mizera ce ti-o ofera dupa anii in care ai muncit ca un sclav si iti zici ca trebuia sa faci alte lucruri…

Nevasta inca-ti este aproape dar nici tu nu mai stii de cand nu ai mai vazut-o zambind sincer, defapt nici tu nu stii cand ai facut-o ultima oara.

Copilul tau a crescut si incerci sa-l educi cum poti mai bine, acum il certi si iti aduci aminte de momentele in care l-ai lovit si pe el, intr-un fel iti pare rau dar stii ca doar asa-ti poti educa propriul copil, asa ai fost si tu la randul tau educat (poate).

Incepi sa te gandesti cate lucruri ai facut in viata, si gandul te roade ca nu ai vazut tarile straine ce vroiai sa le vizitezi si nici nu ai facut tona de lucruri ce ti le-ai fi dorit. Injuri incet si-ti zici ca asa e viata defapt, o lupta de supravietuire.

Adormi si… 3 zile mai apoi ii privesti de sus pe cei ce au venit la inmormantarea ta…