Scoala oamenilor desculti

Am inceput sa fiu fascinat de cat de usor renuntam cateodata si despre esec.

Cred ca esecul reprezinta pentru succes ce e transpiratia pentru sport. Nu pot exista una fara cealalta, ba mai mult prima arata intensitatea dorintei si a efortului ce este necesar pentru ca rezultatul sa apara.

Imi zboara iar gandul la cate esecuri induri pana sa renunti. Octavian Paler zicea ca omul e mai maret cu cat incearca mai mult imposibilul. 

Incercam de mult prea putine ori imposibilul. Ne oprim prea des la “merge si asa”.

Insa sunt oameni, simpli, ca mine si ca tine, care nu se opresc. Continua pana-si vad visul cu ochii, continua pana reusesc indiferent prin cate esecuri trebuie sa treaca pentru aceasta.

Am dat peste discursul de mai jos din intamplare si am inceput sa ma gandesc la schimbarea de paradigma prin care omul acesta a trecut.

Nu doar ca a revolutionat ceea ce inseamna scoala si s-a jucat cu statutul de profesor dar a provocat standardele si normele comunitatilor in care a patruns.

Brusc un profesor nu mai poate fi respectat in comunitatile respective doar pentru ca este profesor, trebuie ca oamenii din comunitate sa devina mai buni, sa invete si sa aduca un plus de valoare.

Prin cate incercari a trebuit sa treaca pana sa-si dea seama ca daca educa bunicile va avea succes?

De unde i-au venit ideile si cine l-a sustinut de-a lungul timpului?

De unde si cum si-a gasit motivatia pentru a continua?

Sunt doar cateva intrebari pe care eu le am, insa acestea palesc in momentul in care vizionez discursul.

Voi incheia cu un citat din Mahatma Gandhi. “Mai întâi te ignoră, apoi râd de tine, apoi se luptă cu tine, şi apoi tu învingi.”