Aceiasi oameni ce stau si asteapta

Te plimbi prin orasul de bastina, te uiti pe stradutele ce s-au mai schimbat in timp, a mai aparut o casa noua sau poate s-a mai renovat una ce-ti era draga cu spiritul ei batranesc.

Plimbandu-te, ajungi aproape de un loc pe care-l stii bine, obisnuiai sa mai stai cu oamenii la vorba, la o punga de seminte, poate o bere, si sa vorbesti despre diverse subiecte.

Si mai ales vorbeati despre cum o sa cuceriti voi lumea!

Te apropii de locul cu pricina si incepi sa auzi rasete si galagie, auzi aceleasi discutii si iti spui in gand “ce bine ca nu au murit traditiile”, te bucuri de copii ce v-au luat locul.

Odata ajuns la locul cu pricina insa, simti un fior ce-ti strabate coloana, ii vezi pe ei!

Aceiasi oameni cu, care imparteai si tu punga de seminte, si sticla de cola sau bere, ce stau acum pe o banca din fibra de sticla si nu pe vechiul lemn ce a fost martor la atatea discutii.

Sunt mai batrani acum, unii au chelie si o poarta cu mandrie, altii au invatat sa se mai imbrace si nu-si mai iau camasa la pantalonii de treining, unii chiar arata mai bine, mai mari, mai maturi.

Pana si punga de seminte nu mai e la fel, acum Nutline-ul tine loc pungii cu seminte vrac cumparate de la magazinul din colt.

Ii saluti si te alaturi lor pentru 5 minute, realizezi ca sunt aceleasi discutii, vorbesc despre cum ei o sa darame lumea, despre cum o sa calatoreasca si o sa viziteze tot globul asta mic numit Pamant…

Doar daca ar fi avut mai multi bani, sau poate mai multe relatii.. Sigur una din astea doua e de fapt problema.

Mai multi bani sau mai multe relatii…

Incerci sa le spui de cutarescu, cum ca el a reusit, si acum e prin America si duce o viata buna. Inevitabil cineva te intrerupe, si iti spune de nu stiu ce matusa sau unchi ce l-a ajutat sa ajunga acolo. Cum ca el de fapt niciodata nu a fost sarac, si mereu a fost ajutat de parinti…

Iti zici ca trebuie sa fugi de acolo, si ramai surprins cum au trecut anii, si au trecut multi pe acolo, insa ei raman, si povestesc mereu de aceleasi lucruri.

Despre politicenii corupti, despre cum candva preturile erau mai mici si parca nici copii nu erau asa obraznici ca-n ziua de astazi…

A trecut timpul si ei si-au acceptat menirea de a povesti seara de seara, weekend de weekend pe banca din fata blocului, despre toate nebuniile posibile si despre cat de mari ar fi fost ei daca ar avea ceva mai multi bani sau 2-3 relatii-n plus.

Si parca stau si asteapta, dar nu te asteptau sigur pe tine… Asteapta o schimbare ce nu a venit insa in ultimii 10-12 ani…

Au un avantaj totusi, in tot acest timp au invatat macar sa fie rabdatori si sa zica cu tarie acum, ca mereu e vina altcuiva…

Dar tu… Tu, pe cine astepti?

Ce ai face?

De 4-5 zile mă tot chinuie gândul…

“Ce ai face ACUM dacă nu ţi-ar fi frică?”

Şi nu pot să scap de el, am făcut unele lucruri de care-mi era frică, dar nimic, sunt parcă obsedat de el, şi aş putea povesti zeci de poveşti în care mi-am învins frica şi cum m-am simţit mult mai bine după.

Cred însă că toţi ştim asta, şi doar trebuie să ni se reamintească uneori că… trebuie să facem lucrurile de care ne este frică pentru a scăpa de ele…

Aşa că am postat aceste rânduri să-mi aduc aminte… Să fac lucrurile de care-mi este frică…

 

Call your fears adventure! 🙂

De ce-ti este frica?

Tocmai ce am terminat de citit “Who moved my cheese?” de Spencer Johnson si imi tot sta pe limba o intrebare.

De 30 minute ma gandesc mult de tot la ea, si anume DE CE ANUME-TI ESTE FRICA?

Care-s schimbarile de care esti constient ca o sa se intample?

Ce anume te opreste sa lucrezi la ele?

Ce te opreste sa-ti urmezi visele?

In afara de bani? :-))

Cred ca e o carte geniala si brusc trebuie sa daruiesc cuiva o ciocolata, sper sa citeasca ea aceasta insemnare caci in final e o multumire.

Si e ciudat totusi, stiu de carte de aproape un an, puteam sa o citesc de sute de ori de atunci si abia acum am dat de ea, din intamplare.

Eram in librarie si a fost ceva de genul: “uita-te cartea portocalie” “aaaah who moved my cheese, ce tare”. Si am luat-o, am rasfoit-o, 3-4 ore mai tarziu o citisem.

O recomand din inima, eu stiu sigur ca luni o sa o recitesc, dis de dimineata, sau poate maine seara 🙂

Si cum nu cred in concidente, poza e gasita cu un search pe google care duce la urmatorul articol, chiar dragut!

Cartea o puteti gasi aici.