Primul pas

M-am tot gandit zilele astea la primii pasi, care e primul pas intr-un domeniu si ce ma opreste sa-l fac?

Primul gand este daca sunt potrivit pentru acel proiect, sau acea activitate.

Inainte sa continui precizez ca ceea ce urmeaza este scris din perspectiva AIESEC, insa cred ca se aplica si in alte contexte.

Nu de multa vreme am fost ales OCP (Project manager) pe proiectul GROW, care va fi un proiect ce va avea un impact in invatamantul liceal asa cum il stim noi acum. Timp de 5 ani, 3 editii pe an se vor livra traininguri si vor avea loc activitati dupa o curricula stabilita de catre specialisti in domeniu, dupa nevoie specifice fiecarei clase din ciclul liceal.

Primul pas pentru acest proiect coincide cu prima mea experienta autentica de leadership si anume editia pilot din aceasta primavara.

Asadar sunt si eu, alaturi de proiect, si mari proportii alaturi de membri echipei la un prim pas. O alegere de a aduce o contributie in sistemul de invatamant romanesc, o decizie de a ne schimba si de a evolua in plan personal in acelasi timp.

Caci dupa un proiect incepi sa implementezi concepte ca: time managment, stress management si alte cuvinte mari de genul, insa stiu sigur ca fiecare dintre cei care vom fi in aceasta echipa vom invata, si ne vom dezvolta…

Defapt fiecare membru care se implica in orice echipa va avea doar de castigat.

Suntem la primul pas, atat eu, cat si tu ca membru in aceasta echipa.

Principalul criteriu de selectie in orice OC (comitet de organizare) este motivatia, sau cel putin eu asa vad lucrurile…

Daca esti destul de motivat si stii sa transmiti asta, daca e o motivatie sincera si vrei sa iei lucruri pentru tine din proiect, vrei sa aduci o contributie pentru ca ASA SIMTI…  Esti membrul potrivit pentru orice OC!

Daca ai destul foc interior, daca ai o dorinta arzatoare de a face lucruri atunci esti omul perfect.

Pe cand eram membru nou in Bucuresti, in cadrul AIESEC, aveam impresia ca nu stiu sa fac nimic si chiar asa si era, insa eu am mai avut un defect… Nu mi-am gasit motivatia necesara la timp si cand am gasit-o, am pierdut-o poate la fel de repede.

Din mai multe cauze, dar in mare parte a fost vina mea, nu am privit spre mine cand a trebuit, am apelat la calea usoara, am inceput sa dau vina pe altii.

Si e nasol cand se intampla asta, pentru ca TOT ceea ce ti se intampla in viata asta, ti se ve intampla din cauza ta, in mai mult de 90% din cazuri. Chiar daca in procentele astea intra si lucruri ca… mi-a dat cineva-n cap pe strada, ma fugarit un politist, mi s-a furat portofelul in autobuz, si mai stiu eu ce lucruri din aceasi gama.

Toate aceastea consider ca se intampla, caci tu le atragi in propria viata…

Dar totusi sa revin, toti suntem fricosi cand vine vorba sa ne parasim zona de confort, sa facem lucruri noi, toti simtim fiorul necunoscutului. Diferenta dintre oameni de valoare si cei mediocri, este data de ceea ce faci atunci cand simti acest fior.

Cedezi si iti vezi linistit de viata ta intrebandu-te ce ar fi fost daca…?

Sau, iti promiti sa-ti dai silinta pentru a face ceva magnific, punand pasiune in acel lucru?

Tin minte ca unul dintre principalele motive pentru care am intrat in AIESEC suna ceva in genul: “e un loc unde pot gresi mult, un loc unde pot sa-mi pun ideile in aplicare”.

Inainte de prieteniile legate, inainte de distractii, inainte de toate clipele minunate ce le-am trait sau le vom trai, ne-am alaturat AIESEC-ului pentru ca vroiam mai mult de la noi, vroiam sa evoluam si sa avem un mediu in care sa facem asta.

Si totusi, atat de des dam inapoi de la a face lucruri, de la a ne lua (noi) provocari. In cateva saptamani, AIESEC-ul devine o alta zona de confort mai mare, care-ti permite totodata sa iesi putin in afara, sa vezi ce tare e atunci cand traiesti in afara zonei de siguranta.

Un prim pas inseamna o noua calatorie din care vei iesi alt om, deseori mai bun, sau in cel mai rau caz te vei descoperi pe tine, te vei cunoaste mai bine.

Si doar din aceasta cauza mi-am promis ca o  sa-mi asum cat mai multe responsabilitati in AIESEC.

Asa ca hai sa nu ne mai ascundem dupa stalpi, dupa masti false si sa avem curajul sa facem lucruri si sa ne ridicam la cerintele si asteptarile celor care ne-au intervievat, celor care ne-au primit in cadrul acestei familii.

Singura asteptare e sa-ti asumi responsabilitatea, si sa intelegi ca tu esti responsabil de propria-ti viata, stiu ca suna dur si greu de crezut uneori, e si normal sa para atat de imposibil.

Avem un intreg sistem care doar asta ne zice, ca viata noasta nu depinde de noi…

Viata noastra depinde de masina care o conducem, de prietena care o avem, de sucul carbogazos care-l bem astazi pentru a parea “cool”, de perechea de adidasi care ne-o cumparat sa impresionam….

Viata noastra depinde de atat de multe lucruri, incat mi se face rau cand ma uit la televizor.

Insa cand tragi linie, vei observa ca doar de tine depinde cu adevarat propria viata, ca doar tu poti sa iei deciziile importante care te vor ajuta sa-ti traiesti cu adevarat viata.

Doar tu poti decide sa nu fii un plangacios care doar supravietuieste.

Oricat de mult as vrea eu sa fac lucruri pentru tine, nu o sa pot niciodata…

Nu o sa pot sa ma inscriu pentru tine intr-un proiect, nu o sa pot sa lucrez in locul tau, la fel cum nici altii nu o sa faca asta pentru mine, oricat de mult mi-as dori-o eu.

Sper ca pot insa, sa te inspir si sa te motivez sa le faci tu insuti.

Am zis-o si ma repet, EXPERIENTA AIESEC TI-O FACI DE UNUL SINGUR!

Stii tu, cu manutele astea doua am cladit o viata noua…

Comments

  1. foarte tare proiectul GROW! Bravo si multa bafta!
    Ma gandeam acuma ce baiat aiurit imi pareai cand te-am cunoscut si cat de diferit imi pari acum citindu-ti blogul 🙂

  2. foarte tare proiectul GROW! Bravo si multa bafta!
    Ma gandeam acuma ce baiat aiurit imi pareai cand te-am cunoscut si cat de diferit imi pari acum citindu-ti blogul 🙂

Speak Your Mind

*