Ce simte un lift?

Imagineaza-ti ca ai fi un loc, in care mereu lumea vine si povesteste, stai acolo si iti faci treaba ta fara sa zici nimic. Orice subiect de care ai fi pasionat il asculti doar si nu poti sa comentezi, nu poti sa-ti zici parerea.

Ar fi atat de trist, gandeste-te ca cineva ar incepe sa vorbeasca despre autorul tau preferat si i-ar stalci numele, ai simti din strafundul fiintei tale sa-l corectezi.

Continui in ritmul asta zi de zi. Ba mai mult, cateodata, te blochezi caci lumea a uitat sa aibe grija de tine, in interiorul tau oamenii incep sa se panicheze, incep sa simta ca nu mai au aer, incearca din greu sa se calmeze.

107-year-old-elevator

Si tu ai vrea sa-i ajuti, sa se calmeze, sa le zici ca nu au de ce sa se panicheze, caci in fond nu au de ce, mecanismul tau e unul foarte performant, iti iei treaba foarte in serios si tii foarte mult la oamenii care-ti calca pragul.

Te mai enerveaza cate unul cand iti scuipa peretii, sau poate scriu numere de telefon cu mesaje foarte romantice de genul “Sunt gay, suna-ma ca sunt fierbinte” ; “Ofer discretie bla bla bla” i-ai bate, i-ai apostrofa si ai incerca sa le faci si lor ce-ti fac ei tie.

Sa-i denigrezi, sa-i tatuezi cu mesaje stupide de parca ar fi un om foarte cultivat din punct de vedere cultural care se duce sa-si tatueze un simbol chinezesc doar pentru ca arata bine, ba mai mult ca sa te razbuni complet i-ai tatua cu 100% bumbac.

Ai imbratisa oamenii care-ti cresteaza materialul din care esti facut cu zambete,si mesaje de iubire.

Ai vrea sa faci poze de fiecare data cand cineva se saruta pentru prima oara in inima ta, pasional sau timid, pe furis sau in atentia tuturor.

 

Te frustreaza ca ai vrea sa tipi, sa strangi in brate, sa feliciti, sa te exteriorizezi pentru ca stii ca in ritmul asta vei ajunge cel mai probabil la spitalul 9 si 2 suruburi, spitalul lifturilor nebune ce fac farse oamenilor ce se grabesc la cel mai important interviu din viata lor doar pentru amuzament.

Ai face orice doar pentru a provoca reactii.

Ai face orice doar pentru a putea vorbi, te-ai bloca sau ai urla pe casa ta, ai merge cu o viteza mult mai mare doar ca sa dai emotii celor care te viziteaza.

Ai fi ca un aventurier ce a ramas blocat pe un drum pustiu, doar ca tu esti in fiecare zi invadat de oameni, asaltat de ei si problemele lor.

Iar in final, cand noaptea vine, vrei sa te odihnesti si brusc mai vine cate un petrecaret ce a tinut mortis sa plece ultimul, e suparat ca plecat singur totusi.

Ai vrea sa-i spui ca si maine e o noua zi dar nu poti, la fel ai vrea sa faci cumva sa-i inveselesti pe toti cei care-ti calc pragul.

Continua sa incerci pana reusesti, pana reusesti sa faci oamenii mai buni atunci cand pleaca.

Textul este scris in urma unei provocari lansate de Vlad Petreanu la workshop-ul blogoree 🙂

Trackbacks

  1. […] exerciţiu de creativitate propus de Vlad la: Alex, Bobby 1, Bobby 2, Miruna, Lunna, Elena, Toma, Răzvan, Carmen, Anne-Marie, Auraş. Unele sunt bune, altele chiar surprinzătoare, altele neterminate, dar […]

Speak Your Mind

*