Despre educatie si invatare

A instrui pe tineri cum se cuvine nu consta in a le baga in cap o multime de cuvinte, fraze, expresii si opini din diferiti autori, ci a le deschide calea spre cum sa priceapa lucrurile.

Discutam din ce in ce mai mult despre sistemul de educatie si despre cum il putem schimba, spunem din ce in ce mai des ca nu mai este relevant sau pur si simplu ca nu a fost niciodata.
Si sunt de acord cu acest punct de vedere, clar sistemul de educatie este depasit, construit gresit si devine din ce in ce mai demodat si mai nefolositor o data cu trecerea timpului.
Te-ai intrebat insa cum este definita educatia?
EDUCÁȚIE, educații, s. f. Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate – conform dexonline.ro
O definitie care-mi place mai mult vine de la oxford dictionary:
    1. the process of receiving or giving systematic instruction, especially at a school or university:a course of education
  • the theory and practice of teaching:colleges of education
  • [count noun] a body of knowledge acquired while being educated:his education is encyclopedic and eclectic
  • information about or training in a particular subject:health education
2. (an education) an enlightening experience:Petrus is a good workman-it is an education to watch him
Personal cred ca sunt putini oameni in Romania si in lume care ar trebui sa se preocupe de sistemul de invatamant. In general ar trebui sa fie oamenii cu putere de decizie, sau persoane care au experimentat si au facut proiecte cu impact mare si care au capatat in timp influenta – ma gandesc strict pentru Romania la Romeo Mosoiu, Diana Certan, Marian Stas, Tincuta Baltag, Remus Pricopie si altii.
Pentru schimbarea educatiei la nivel mondial primele 3 nume care-mi vin in gand sunt Ken RobinsonSugata Mitra si Geoffrey Canada.
Cred ca noi, restul, cei multi, ar trebui sa ne intrebam cum anume invata lumea, cum putem facilita procesul de invatare, sa testam tot felul de metode prin care oamenii pot invata, sa studiem si sa descoperim care este impactul tehnologiei in invatare si mai ales daca se poate invata fara ajutorul tehnologiei si cat de mult am pierde daca renuntam la ea.
Ar trebui sa formam cat mai multe grupulete de oameni care testeaza si piloteaza cum face Cros-ul spre exemplu cu universitatea alternativa.
Mi-as dori sa vad mult mai multi oameni care se joaca cu modul in care invatam, care fac proiecte in parteneriat cu muzeele si bibleotecile din orasele mici si astfel sa ajunga in localitati in care in mod normal nu au loc prea multe proiecte de educatie nonformala.
Si o parte din oamenii astia, dupa ce au testat si pilotat proiecte si sisteme, sa mearga si sa discute cu oamenii cu putere de decizie.
Personal, in ultima vreme sunt fascinat de invatarea vizuala, de facilitarea grafica si lucrez ca sa-mi imbunatatesc aceste competente de care apoi sa ma folosesc in proiecte.
Cred ca mai intai trebuie sa ai ce darui, ce oferi pentru ca invatarea sa aibe loc cu adevarat, sau sa fii in stare sa creezi contexte de invatare – ceea ce nu este prea usor.
Asa ca hai sa nu ne mai batem capul cu sistemul de educatie pentru ca multi dintre noi nu au nici influenta nici puterea de decizie necesara si sa ne preocupe mai mult invatarea si cum putem descoperi metode noi de invatare.
Pe final vreau sa te las cu ultimul discurs al lui Ken Robinson de unde mi-a venit si inspiratia pentru mesajul de astazi.
Il poti urmari aici:

Iti place sa te certi?

Vorbesti cu lumea din jurul tau cand cineva lanseaza o bomba, o idee ce te face sa simti furia pana-n maduva oaselor, simti nevoia sa-l corectezi.

De la o simpla afirmatie de genul: “Nu cred in biserica” simti cum venele pluseaza, cum adrenalina iti invaluie corpul, cum muschii ti se incordeaza si incepi sa tipi peste tot blasfemie, cum Dumnezeu exista si cum preotii sunt doar mesageri…

Nu conteaza ce gresesc ei atat timp cat tu faci ceea ce zic ei!

A doua seara o alta idee te enerveaza si mai tare, cineva tocmai te-a luat la misto cu privire la angajarea ta, timp de cateva luni de zile ti-ai cautat ceva de munca si brusc cineva ti-a zis ca tu de fapt nici nu vrei sa te angajezi…

Incepi sa tipi, sa-l faci un idiot si sa-i zici ca nu stii cat de greu este sa te angajezi in zilele noastre, cum tu vrei sa te duci zilnic la munca, si sa faci parte dintr-un colectiv, sa-l fac dobitoc si cretin, apoi sa continui ca tu de fapt iti doresti sa te angajezi.

Iti dorest sa faci asta, si te lupti pentru a-l convinge si pe el…

Dar de ce?!

De ce ai face asta?

Te-ai gandit vreodata ca de fiecare data cand faci asta de fapt, tu te certi pe tine insuti?

Incerci sa te convingi ca tu chiar vrei sa te angajezi, sau sa te apuci de sport…

Certi oamenii din jurul tau pentru lucruri pe care tu nu le stapanesti, pentru ca daca ai fi foarte sigur in legatura cu ele atunci cand cineva te-ar contrazice, ai zice un simplu e doar parerea lor si apoi ti-ai vedea mai departe de ale tale.

Te certi cu lumea doar pentru a te convinge pe tine!

Incerci sa-ti impui punctul de vedere din cauza unor nesigurante, unei lipse de control, si la finalul certei nici macar nu te intereseaza ce zice persoana din fata ta, conteaza doar ca tu esti mai convins!

Asa ca data viitoare cand te certi cu cineva, opreste-te te rog pentru o secunda, o secunda! si intreaba-te de ce si mai ales pentru cine te certi…

Mirajul asertivitatii

Comunicarea asertiva a devenit in ultima vreme un must si nu cred ca e nimic rau in asta, dimpotriva.

Ma deranjeaza insa modul in care este inteleasa aceasta comunicare, brusc daca injuri pe cineva care te-a enervat al naibii de tare – nu esti asertiv, chiar daca poate i-ai explicat de 3 ori cum stau lucrurile.

Sa nu injuri, sa vorbesti calm ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Sa nu iti exteriorizezi deloc starea de spirit – nici macar prin cuvinte.

Sa nu critici! – cam astea sunt sfaturile pe care le-am primit de la diversi cand vine vorba de comunicare asertiva.

Asertivitate

 

[Read more…]

Fara munca nu se poate?

Toata lumea vrea sa se imbogateasca, sa traiasca vieti palpitante. Toti vrem sa fim inconjurati de oameni care ne admira, dar totusi mai nimeni nu vrea sa lucreze pentru asta.

Daca ar putea veni zana succesului si sa dea din bagheta magica iar ca prin minune sa fim toti oameni de succes, sa putem sta cu burta la soare pe vreo plaja in Tenerife, ar fi.. PERFECT!

Nimeni nu vrea sa mai munceasca pentru nimic, toti ar vrea sa-si gaseasca mici sclavi care sa lucreze pentru ei, pe gratis daca s-ar putea, si fara sa comenteze prea mult. Sa fie ca niste soldatei care nu pun niciodata intrebari ci doar executa.

Unde a disparut munca pentru propriile vise, transpiratia ce sta la baza realizarii lor?

Micile sacrificii ce puse cap la cap iti mai furau cate o noapte de somn, iar tu a doua zi dupa 20 de ore de munca sa exclami fericit si plin de entuziasm… BRAVO!!!

Ce s-a intamplat cu urmarirea unui vis, iar satisfactia din atingerea lui sa stea exact in drumul parcurs pentru a ajunge acolo.

Cred cu tarie ca orice lucru pentru care nu muncesti, nu ajungi sa-l apreciezi la adevarata valoare. Daca ar trebui sa platesti pentru fiecare pas pe care-l faci pe acest pamant, consider ca ai da mai multa atentie mersului.

Cu toata manelaria asta am inceput sa credem ca orice se poate obtine furand, totul poate fi schimbat in favoarea noastra, universul comploteaza pentru ca noi sa reusim fara un strop de efort. DA DE UNDE!

Va zic astea din perspectiva unuia care considera ca intr-un fel nu ar fi trebuit sa termine liceul, asta daca ar fi fost cu adevarat strict si s-ar fi depunctat absentele si toate chestiile de genul. Doar de la activitatiile extracurriculare din cadrul scolii ar fi trebuit sa fiu exmatriculat  (mai ales ca, plecam cate o saptamana la unele conferinte sau proiecte).

Ne-am invatat sa primim usor ceea ce vrem, sa nu muncim pentru nimic, sa cerem ajutorul inainte de a fi incercat noi insine.

Si lucrurile nu stau cam asa.

Din pacate te lovesti de astea cand ajungi in lumea mare, si mai dai si peste oameni de succes, peste oameni care chiar fac ceva cu viata lor, iar timpul este pentru ei una din cele mai de pret resurse.

Dar hey, nu toata lumea trebuie sa traiasca o viata de succes si implinitoare, nu te obliga nimeni sa ai viata pe care ti-o doresti, trebuie tu sa vii cu initiativa si sa pui osul la treaba, si crede-ma ca banii nu sunt o ecuatie atat de mare in implinirea asta.

Co-dependenta

Incep sa urasc cuvantul asta, defapt intregul concept…

Si doare, cu toate ca eu nu sunt intr-o relatie de genul, si o sa incerc mereu sa fac tot ce-mi sta in putinta nici sa nu ajung… ma uit in jur si e enervant rau.

E enervant pentru ca ne sabotam singuri viitorul fiind implicati in relatii bazate pe dependenta.

In loc sa ne traim visele, trebuie sa suportam compromisuri si sa lasam visele pe alta data, avem acasa o iubita sau un sot “iubitor”. Insa de la cel mai mic gest izbucneste un intreg razboi, ce se descarca doar prin cearta si in loc de sex pasional, avem parte de certuri din pasiune.

Am o sumedenie de prieteni care se plang de relatiile in care sunt, de certurile in cuplu, de toate lucrurile care nu ar fi trebuit sa-si aibe locul intr-o relatie…

Iar cand, indraznesti, sa ii intrebi “te-ai gandit sa te desparti de ea / el?” instant vine replica, dar il / o iubesc.

Si tu inghiti in sec, si-ti promiti sa nu ajungi in cazul lor…

Uneori e mult mai bine sa fii singur, sa te bucuri de viata si de placerile ce ti se ofera de unul singur, ca mai apoi sa poti sa valorifici cu adevarat viata de cuplu.

Sau cel putin eu asa vad lucrurile…

Trebuie sa lucrezi la tine de unul singur si nu sa-ti gasesti completarea intr-o relatie care din start incepe dintr-un motiv gresit.

Pentru ca inainte sa poti darui fericire trebuie mai intai sa o ai tu insuti, pentru ca inainte sa te bucuri de viata de cuplu trebuie sa-ti iubesti propria-ti viata.

Oricand ai o alegere de facut, insa cand aceasta iti este constransa de frica de a nu gasi pe altcineva, de frica de necunoscut, ajungi in cele din urma sa nu mai poti face vreo una, ci doar sa te impaci cu gandul ca poate in final o sa fie… mai bine.

Si e pacat, caci o viata avem si mai mult una de care ar trebui sa ne bucuram din plin, insa cum bine stiu si eu, fricile ne stau mereu in cale, limitandu-ne prea mult fata de cat am dori defapt.

E alegerea ta…

Urmeaza-ti pasiunea cu distractie!

Cu totii avem pasiuni, cel putin eu stiu ca nu am gasit, inca, un om caruia sa nu-i placa nimic.

Unora le plac filmele, altora sa le faca. Am prieteni care iubesc sa se joace pe calculator, mie-mi place tenisul de masa, si adrenalina…

Insa cati ne distram atunci cand ne urmam pasiunile?

Simt ca uneori cu toate ca-mi place la nebunie ceea ce fac, nu ma simt bine in momentul respectiv. Practic nu prea ma bucur atunci cand savurez momentul. Si e pacat…

Ar trebui sa ne bucuram cand facem lucruri din pasiune, din pura placere, caci brusc, in acele momente, intram intr-un club exclusivist pe fata Pamantului… Clubul oamenilor care fac ceea ce simt si vor…

Trecem de frici, sau cel putin traim cu ele, le controlam. Trecem de obiectii si de parerile celor din jur. Uneori ne certam cu unii ce nu inteleg, ca PUR SI SIMPLU ITI PLACE sa faci lucrul X…

Hoinaream pe net cand am dat pe la Skizzo de video-ul de mai jos…

Acum sa fim sinceri, sunt multi oameni care practica Parkour, insa cati se bucura atat de mult de ceea ce fac?

Am inceput sa ma amuz de lipsa lor de inhibitii, de placerea simtita si de mine cand ma uitam la ei…

Sigur poti zice ca la 20 de ani nu stiu sa faca altceva, DAR DE CE SA JUDECI  un om ce nici nu-l cunosti?

De ce trebuie mereu sa discreditam oamenii care chiar fac lucruri?

Sa le gasim motive pentru care ei fac si noi nu?

Ce ar fi daca timp de 10 minute pe zi, 10 minute!, ne-am urma o pasiune… Unde am ajunge intr-un an? Dar peste doi ani?

Fara gelozie

Azi am realizat, poate mai bine spus constientizat, cat de putin ma manifest cand vine vorba de gelozie.

Sigur mai simt cate un impuls, insa imi traiesc emotia, o savurez pentru a putea sa ma bucur cu adevarat de viata.

Am toate motivele sa fiu gelos 24 de ore pe zi, insa nu fac asta nici macar o ora pe saptamana…

De ce?

Pentru ca cel care este gelos este controlat, si toti am simtit sau vazut cel putin o data asta…

Atunci cand esti gelos te lasi condus de emotii, si sunt multi prin inchisori care au ajuns acolo pentru ca nu si-au controlat impulsul!

Nu am descoperit secretul vietii fara de moarte insa gandindu-ma, mi-am dat seama cam ce am facut eu sa ajung aici…

1. Nu ma compar cu nimeni…

E ca un fel de crez, si cand ma compar o fac doar pentru motivatie!

ATAT!

Atunci cand te compari cu ceilalti (in ritm constant), devii nesigur si incepi sa ai griji de genul daca-mi fura iubita?

Uite el are defapt mai multi bani, e mai frumos si e mai… 🙂 daca ajunge in dormitor cu iubita atunci cand eu plec pana la baie?

Cand te gandesti la lucrurile astea, transmiti nesiguranta in exterior, si cred ca nu mai e nevoie sa-ti spun ca nu e bine.

2. Atitudinea…

De-a lungul vremii am devenit putin cam prea increzator in sine in unele domenii (si nu e un lucru bun).

Insa de cativa ani am o mentalitate de genul “daca e bun, sa o ia de langa mine“. Pe langa faptul ca pare foarte arogant, pe mine ma ajuta enorm.

Pentru ca atunci cand s-a intamplat sa fiu “inselat” sau “lasat”, mi-am dat imediat seama ca trebuie sa ma apuc iar de munca si sa evoluez.

Din start dau vina pe mine, asa cum si e defapt, si in cel mai rau caz devin  nervos pe mine…

Uneori ma gandesc cum as reactiona daca-mi vad persoana iubita cu altul in pat, probabil cu lacrimi in ochi (sau poate nu 🙂 ) as zice ceva de genu`: iti doresc o viata fericita, si as pleca, nu as mai da nici un semn de viata si nu cred ca as mai vorbi cu ea decat sa aflu “de ce?”.

Dar acum realizez ca si asta ar fi o prostie, sa intrebi de ce?, cel mai probabil o sa primesc un raspuns de genul, te iubesc dar pur si simplu nu m-am  putut abtine…

3. Respectul pe care-l ceri de la ceilalti

Aici recunosc ca inca am perioade in oscilez, si nu e bine…

Insa stiu ca trebuie sa ajung la un stadiu, in care  sa fii constient ca daca faci ceva aiurea, rasplata o sa vina imediat, sub forma unui act violent daca este nevoie. Si sa transmiti asta mai ales necunoscutilor.

Primul lucru pe care trebuie sa-l faci, e sa te respecti pe tine, sa nu te minti si sa vrei tot ceea ce este mai bun pentru tine.

Dupa lucrurile incep sa mearga de la sine…

Cred ca reactiile violente sunt cea mai proasta solutie la o situatie de gelozie, sau despartire, pentru ca sperii fata de langa tine, o faci sa fuga.

Daca esti perceput ca invidios sau gelos, pe langa ca esti inferior, mai aratzi ca te apasa lucrul asta o sa creezi repulsie, antidotul pentru atractie :-).

Consider ca mereu trebuie sa-ti lasi o portita deschisa, in orice relatie. Mereu sa continui sa faci lucrurile care te alcatuiesc ca si persoana, sa nu renunti la nu stiu ce hobby-uri pentru ca esti indragostit mai nou.

Sa nu mai faci nu stiu ce nebunie, ca dupa… ce zice iubita?

O relatie nu ar trebui sa fie niciodata un motiv pentru care sa nu iti traiesti viata!

Despre schimbare.

Ma tot gandeam zilele astea la schimbare, desigur caci pana la urma sunt “Changer” insa ma gandeam la schimbare in alte feluri…

Si anume la faptul ca desi ne hotaram sa ne schimbam o “lalaim” atat de mult incat poti sa zici ca nici nu te schimbi.

Cunosc persoane care de vreo 4-5 ani tot incep sa se schimbe, sau au ramas la acelasi statut… Cred ca dupa un an sau doi ar trebui sa te apuci de citit si experimentat mai mult, sa te apuci sa excelezi la capitolul “facut greseli” si “invatat lectii din esecuri”.

De ce tot amani?

Zi-mi un motiv!

Acum scrie-l pe o bucata de hartie si apoi arde hartia in fata ta…

Gata ai scapat de toate problemele in viata asta… Sau poate nu e asa?

Tocmai ai ramas fara un motiv pentru a amana, ia si treci la treaba, scuzele sunt pentru pierzatori si mediocrii. Depinde doar de tine sa aduci un impact in propria viata.

Am ajuns sa apelez la scuze cand trebuie sa mananc, asa ca hai sa dam mana cu mana si sa scapam putin de frustrare; adevarul doare, ma doare si pe mine al naibii de mult, dar stiu ca prin asta trebuie sa trec pentru a schimba un obicei cu unul mai prosper….

Sau poate ai nevoie de un profesor, sau de cineva care sa te invete. Uite, pentru ca pe mine m-a ajutat enorm, o sa-ti fac cunostinta cu cel mai bun profesor al zilelor noastre, e foarte indulgent totusi…

Tu esti cel care trebuie sa se ocupe de disciplina, de pedepse si recompense, tu esti cel care trebuie sa se motiveze singur. El doar vine cu cea mai importanta posesie a omului, cunostintele!

Sunt sigur ca si tu l-ai cunoscut, si ai interactionat de 2-3 ori minim cu el, il cheama www.google.ro si stie atatea lucruri ca la un moment dat te sperie… 🙂

Pe mine m-a ajutat enorm, sunt sigur ca tie-ti va veni in ajutor oricand, o sa dureze totusi putin pana inveti sa-i gadili orgoliu ca sa-ti intoarca raspunsurile potrivite, dar hey! orice mentor isi are propriile principii, si iti arunca in fata teste pe care trebuie sa le treci pentru a avansa la nivelul urmator.

Sau poate vrei sa apelezi la un prieten, crezi ca ai nevoie de un amic care sa-ti ofere raspunsuri, la fel cum am patit si eu uneori. Da-ti doua palme de fiecare data cand crezi ca devii lenes si apuca-te de treaba, scuzele nu ar trebui sa existe in vocabularul tau.

Sau o prietena cicalitoare care sa te sune la 6 dimineata sa-ti zica treci la treaba, ai un proiect important de facut azi! si tu sa o iei la misto, zicandu-i ca deja ti-ai facut treaba…

Tine minte totusi: niciodata nu te lua prea in serios, viata e o gluma buna, dar traieste-o cu pasiune!

Dar la sfarsitul zilei tu esti cel care-si da notele, cel care decide daca ai facut destule sau nu, si e unul dintre cele mai grele lucruri, caci e un moment in care sinceritatea fata de tine conteaza enorm!

Vreau prea mult de la mine?

Am impresia cateodata ca vreau prea mult de la mine, sau prea putin. Sunt constient ca nu voi fi niciodata intr-un echilibru, oricat de precar ar fi acesta.

echilibru

 

Dar totusi ma doare! Caci stiu ca pot mai mult de atat, stiu ca ma limitez prin propriile frici, ma sabotez singur. Mai stiu ca multa lume face asta, insa de ce sa o fac si eu?

Am ajuns la stadiul in care sa vreau din ce in ce mai mult de la mine, sa trag mai mult si mai tare, sa am pretentii din ce in ce mai mari, sa fiu printre cei mai… buni!

[Read more…]

Despre drogurile legale

Droguri legale cica se cheama, si sunt comercializate-n spice ori dreams shops cica…

Personal cred ca sunt una din cele mai mari prostii auzite de la revolutie incoace, dar hai sa le luam pe rand…

Au aparut cam acum un an, si de atunci e noul trend in Romania printre tineri, e mai ceva decat guma Turbo prin generatiile ulterioare. Toata lumea fumeaza mai nou prostii de la “weed shop”.

Cica iti da efectul marijuanei, dar e legala caci nu depaseste nu stiu ce norma impusa de stat. Dar din auzite cica-ti da tripuri si te face sa visezi…

Pacat ca eu pana acum prin prieteni am auzit prea putin despre “tripuri” si rasetele asemanatoare consumului de marijuana, si mai mult de durerile de cap, ameteala si alte efecte de genul provocate de chestiile astea legale. [Read more…]