Nu o sa poti

As vrea sa am un moment frumos pentru fiecare persoana care-mi spune ca nu o sa pot…

De fel, stiu ca sunt un optimist incurabil, genul de persoana care crede ca poate face orice din si prin  lumea asta (daca sunt dispus sa platesc pretul aferent).

Orice idee e buna si demna de pus in practica, doar ca asta ne omoara pe toti… practica.

O sa fac bani, o sa ma plimb prin lume, o sa pot spune despre mine ca mi-am trait viata cu aceleratia la maxim.

Dar pe parcurs mereu mai apare cate cineva care-mi spune… Nu poti, esti naiv, esti prostut, esti idiot, esti copil, esti mic, nu se poate, nu a mai reusit nimeni sa faca asta, nu ai relatii, nu cunosti pe nimeni, NU AI BANI, nu o sa te ajute nimeni, esti un nimeni, nu esti indeajuns de disciplinat, nu ai facut nimic pana acum, cine esti tu sa faci asta… [Read more…]

Eu merit sa…

Eu merit sa…

De fiecare data cand aud o persoana pe care o cunosc si stiu ca nu este proactiva in ceea ce priveste urmarirea viselor rostind aceste cuvinte ma trece un fior pe coloana.

Genul de fior care daca ar fi mai concentrat te-ar face sa-i dai respectivului un “capac” si sa-l trimiti sa se apuce de munca.

Toti credem ca meritam mai multe, ca poate am fost cumva, trasi pe sfoara de actuala conducere, de cei din jurul nostru, de prieteni, de fetele dragute, de baietii extraordinari, de parinti, de circumstante.

Ba mai mult nici norocul nu tine cu noi.

Suntem niste minunati si meritam tot ce este mai bun pe lumea asta.

Si asa si este!

Intrebarea de un milion de dolari este: ce faci zi de zi ca sa fii sigur ca o sa primesti ceea ce meriti?

[Read more…]

10 pasi pentru a deveni un mediocru

Prezentul post se vrea a fi un pic mai funny faţă de celelalte din motive bine intenţionate (a se citi pamflet).

Toţi putem cădea uşor în capcana mediocrităţii.

Inainte de a începe cei 10 paşi, te rog să-ţi pui câteva întrebări.

Cum este viaţa ta? Eşti ok? Te simţi bine? Nu-ţi lipseşte mare lucru şi te simţi confortabil aşa cum eşti?

Dacă răspunsul la a doua şi ultima întrebare este da, te rog să-ţi răspunzi la aceasta:

(Dar) Este viata ta extraordinara?

Fiecare dintre noi am putea trăi vieți extraordinare, așa cum vedem prin filme și un pic mai mult.

Doar dacă nu ne-am mai sabota atât de tare…

Cei 10 pași de mai jos sunt un fel de checklist scorat negativ, în momentul în care îți dai seama că sigur bifezi vreo unul din cele 10 puncte de mai jos, te rog să iei o decizie și să schimbi lucrul acesta.

1. TV-ul este Dumnezeul tău! [Read more…]

Atasamentul de lucrurile materiale

Probabil ti s-a mai zis sa nu te atasezi de lucrurile materiale, sa fiu sincer am citit/auzit/spus asta de atat de multe ori incat am pierdut numaratoarea.

Insa, atunci cand ti se intampla un lucru de genu, sa pierzi ceva de care te-ai atasat, sau sa ti se strice un lucru de care te foloseai zilnic vezi ce inseamna cu adevarat si cat de bine ar fi fost sa urmezi sfatul de mai sus.

De curand am patit-o si eu destul de urat, foarte de curand si sa zicem ca e un timp record in care mi-a fost testat acest atasament.

De vreo 2 luni mi s-a pus pata sa-mi iau un kindle, dupa ceva cercetari mi-am dat seama ca as putea sa-mi iau o tableta.

Trebuia sa o cumpar exact inainte de Craciun insa nu s-au aliniat planetele si nu s-a intamplat, long story short mi-am cumparat saptamana trecuta tableta mult dorita, arata bine, am stat 30-40 minute cu vanzatorul, timp in care m-am jucat cu ea.

El imi explica diverse chestii, eu “butonam”.

Pentru ca la nici 2 ore (dupa momentul cumpararii) sa o gasesc in stadiul asta:

 

Prima stare a fost una de enervare maxima incat mai aveam putin si o aruncam in primul perete, dupa 5 secunde m-am calmat, am sunat omul de la care am luat-o i-am zis ce s-a intamplat, am vorbit calm o sa trebuiasca sa astept vreo 2 saptamani si o sa vad ce putem rezolva. [Read more…]

Greselile nu se uita

Intr-o zi, un tata i-a dat fiului sau cateva cuie si o scandura si i-a spus sa bata cate un cui in bucata de scandura pentru fiecare fapta rea pe care o va face.

Peste cateva zile, fiul i-a spus tatalui sau ca a batut toate cuiele.

Tatal s-a mirat ca fiul sau a reusit sa faca atatea fapte rele asa de repede. Apoi i-a spus sa scoata cate un cui de fiecare data candva face o fapta buna. [Read more…]

NU am experienta

Traim intr-o lume in care toti angajatorii cer experienta.

Pana si pozitiile de entry-level cer experienta de ceva timp, nici nu stiu de ce le mai spun asa. Din moment ce e un ENTRY LEVEL ar trebui ca experienta doar sa ajute, sa fie un bonus si in nici un caz o cerinta obligatorie.

 

Toata cererea asta de experienta a avut un efect asupra tinerilor, ca mine.

Vorbesc deseori cu persoane de aceasi varsta cu mine, despre angajare, ce vrem sa facem cand o sa crestem mari si alte nebunii de genul acesta. Desigur ma ajuta aici si voluntariatul de la CeCOP.

Involuntar, cu cei care sunt in cautarea unui job, ma lovesc de argumentul urmator:

Dar nu am experienta, cine o sa ma angajeze?

Cred ca experienta e over-rated, in foarte multe domenii. [Read more…]

A darui

Pe masura ce trece timpul realizez ca nu mai stim sa oferim, sau sa primim!

Am fost aseara la Empower Live!; unde am apucat sa vorbim despre a darui, insa nu vorba m-a marcat ci actiuniile si introspectia suvernite odata venit acolo.

Aveam in fata mea de la oameni care daruiesc din suflet la oameni pentru care a darui insemna doar a oferi un lucru material si atat, a oferi un lucru material fara nici o emotie “atasata”.

Am avut placerea sa vad o transformare a celor din grupul al doilea de oameni, atunci cand au fost dezarmati de bucuria unei imbratisari si a unui zambet din suflet.

In urma unor intrebari:

  • Ce ai primit de Mos Nicolae?
  • Ce ai primit Craciunul trecut in dar?
  • Ce ai daruit de Craciun?
  • Care ar fi cel mai frumos dar pentru tine?
  • Care a fost cel mai frumos dar oferit?

Mi-am dat seama ca pentru mine nu ceasul, sau geaca sau alt lucru material a contat atat de mult, cu exceptia in care ar fi fost un vis ce ar fi devenit realitate printr-un dar (din fericire am primit si astfel de cadouri in viata mea, si inca le sunt recunoscatori oamenilor respectivi!); ci (pentru mine) conteaza mai mult emotiile, caldura sufleteasca si clipa in care sunt prezent si conectat cu persoana care-mi ofera. Cred ca asta e modul meu de a primi.

Radeam anul trecut cu articolul lui Tudor Mateescu numit “Revelionul – Isteria in masa a mintilor mici” insa din pacate e atat de adevarat.

Pentru majoritatea dintre noi, a darui a devenit in ultimii ani mai mult un “a oferi un cadou asteptand ceva inapoi”, ori atunci cand astepti ceva inapoi nu mai daruiesti, sau cel putin NU MAI DARUIESTI NECONDITIONAT, lucrul asta se aplica si la iubire, si la multe alte lucruri.

Cred ca si de anul asta o sa ne avantam sa cumparam lucruri pur materiale, fara sa ne gandim prea mult la persoana cui o sa-i oferim darul, si ne vom gandi din momentul in care-l cumparam ce vom primi in schimb, vom face trocuri!

Acum nu ma intelege gresit, nu e nimic, dar absolut nimic rau in a oferi lucruri materiale, insa cred ca ar trebui sa ne gandim putin inainte, de ce facem acel cadou, ce inseamna aceea persoana pentru noi si pentru ce vrem sa-i fim recunoscatori…

De ce vrem sa-i facem acel cadou?

Iar daca cel mai bun raspuns al tau este “pentru ca trebuie”, tin sa te anunt ca ceva nu este in regula in motivul ala, sunt sigur ca poti gasi un motiv pentru care sa daruiesti un lucru frumos, poate doar o impratisare!

Si apropo, in viata se spune ca trebuie doar sa mori, insa si faza cu muritul e relativa daca ne gandim la reincarnare si culturile orientale.

Am mai realizat totodata ca uneori uit, ca poti DARUI TIMP din viata ta, pentru o discutie, pentru o calatorie, pentru un sfat sau doar pur si simplu pentru a asculta cu adevarat pe cineva (inca mai lucrez si eu la partea cu ascultatul autentic).

Si pentru ca am pomenit cele de mai sus, vreau sa le multumesc inca o data persoanelor importante ce le-am cunoscut in ultima vreme, si mai ales celor care mi-au fost alaturi de-a lungul timpului.

Multumesc persoanelor din viata mea care in ultima vreme imi daruiesc ore din viata lor pentru ca eu sa descopar, si sa ma descopar mai bine… sa fiu mai prezent in propria viata. Multumesc pentru zambetele si incurajarile primite, si pentru clipele de afectiune. Multumesc!

Si mai ales multumesc pentru ca citesti aceste randuri, inseamna ca apreciezi ceea ce am scris pana acum.

Si totusi, sunt atat de multe moduri frumoase in care putem darui, singura conditie e sa vrem sa le descoperim.

Poti darui un lucru facut de tine pentru a-ti “descrie”  in mod direct recunostinta (poate fi si o felicitare facuta pe propriul PC, iar din experienta mea functioneaza foarte, foarte bine!).

Poti darui o imbratisare sincera, acompaniata de un zambet si de o discutie la un ceai intr-un cadru intim.

Poti darui un vis, sunt sigur ca stii unele vise ale prietenilor tai, si nu ma refer aici la excursii in Thailanda, ci la vise de genul… un bilet la teatru, o punga din jeleurile favorite, o carte dorita, lucrurile mici care conteaza!

Te rog eu insa mult de tot, nu darui bani si atat!

Daca tii neaparat sa daruiesti bani, fa-o ca banii respectivi sa fie o parte dintr-o imagine mai mare; de genul daruieste o suma de bani cu, care persoana in cauza sa-si cumpere perechea de ghete mult dorite, sau sa contribuie la banii de bilet spre Vulcanii Noroiosi.

Si totodata, nu uita sa fii recunoscator pentru orice dar primesti, fie ca e un suc impreuna de o persoana care o admiri, sau la care tii; fie ca e o imbratisare de la un necunoscut (aviz amatorilor, cred ca macar o data-n viata trebuie sa participi la un eveniment de genul Imbratisari Gratuite).

Nu uita ca din cand in cand, sa fii recunoscator pentru ca TRAIESTI!

Iar pe final te las cu urmatorul citat…

“Appreciation is a wonderful thing: It makes what is excellent in others belong to us as well.” ~ Voltaire

Crezi in Coincidente?

Te-ai intrebat vreodata de ce se intampla unele lucruri?

Incerci ca un nebun sa te vezi cu unii prieteni ai caror ochi nu i-ai mai vazut de prea mult timp si parca nu reusesti…

Iti faci planuri, dai telefoane, stabilesti intalniri si brusc se intampla ceva si tot nu reusesti sa te vezi cu persoana in cauza.

Si in acelasi timp, te intalnesti aleatoriu cu alti oameni, razi alaturi de ei si pastrezi legatura, te vezi parca de la sine la ceaiuri si pur si simplu se intampla sa va vedeti pe strada.

Te intalnesti cu persoane de care ai uitat, si totusi ei te tin bine minte… si tu la fel, chiar daca ati vorbit doar 5 minute. Brusc reiei legaturi, ca mai apoi sa realizez ca ai invatat ceva valoros cu ajutorul lor.

Prin intermediul lor afli de evenimente extraordinare, care-ti marcheaza viata intr-o forma sau alta, cu ajutorul lor ajungi la alte persoane care mai apoi o sa te influenteze enorm.

Candva ma enervam cand nu reuseam sa ma vad cu unele persoane, acum respir usurat zicandu-mi ca poate nu e timpul potrivit.

E ciudat dar si genial in acelasi timp, pentru ca trebuie sa imbratisezi necunoscutul si sa admiti ca uneori lucruri nu depind doar de tine.

Uneori cand cunosc noi persoane, ma intreb de ce au aparut acestea in viata mea, ce ar trebui sa invat sau sa constientizez din pricina intalnirii noastre. E un exercitiu foarte misto, ti-l recomand.

Poate sunt naiv, dar nu cred in coincidente :-). Totul ni se intampla cu un motiv, dar cum zicea si Steve Jobs, in discursul sau de la Stanford: poti conecta punctele privind doar in trecut, insa fii sigur ca unele se leaga intre ele!

Fara munca nu se poate?

Toata lumea vrea sa se imbogateasca, sa traiasca vieti palpitante. Toti vrem sa fim inconjurati de oameni care ne admira, dar totusi mai nimeni nu vrea sa lucreze pentru asta.

Daca ar putea veni zana succesului si sa dea din bagheta magica iar ca prin minune sa fim toti oameni de succes, sa putem sta cu burta la soare pe vreo plaja in Tenerife, ar fi.. PERFECT!

Nimeni nu vrea sa mai munceasca pentru nimic, toti ar vrea sa-si gaseasca mici sclavi care sa lucreze pentru ei, pe gratis daca s-ar putea, si fara sa comenteze prea mult. Sa fie ca niste soldatei care nu pun niciodata intrebari ci doar executa.

Unde a disparut munca pentru propriile vise, transpiratia ce sta la baza realizarii lor?

Micile sacrificii ce puse cap la cap iti mai furau cate o noapte de somn, iar tu a doua zi dupa 20 de ore de munca sa exclami fericit si plin de entuziasm… BRAVO!!!

Ce s-a intamplat cu urmarirea unui vis, iar satisfactia din atingerea lui sa stea exact in drumul parcurs pentru a ajunge acolo.

Cred cu tarie ca orice lucru pentru care nu muncesti, nu ajungi sa-l apreciezi la adevarata valoare. Daca ar trebui sa platesti pentru fiecare pas pe care-l faci pe acest pamant, consider ca ai da mai multa atentie mersului.

Cu toata manelaria asta am inceput sa credem ca orice se poate obtine furand, totul poate fi schimbat in favoarea noastra, universul comploteaza pentru ca noi sa reusim fara un strop de efort. DA DE UNDE!

Va zic astea din perspectiva unuia care considera ca intr-un fel nu ar fi trebuit sa termine liceul, asta daca ar fi fost cu adevarat strict si s-ar fi depunctat absentele si toate chestiile de genul. Doar de la activitatiile extracurriculare din cadrul scolii ar fi trebuit sa fiu exmatriculat  (mai ales ca, plecam cate o saptamana la unele conferinte sau proiecte).

Ne-am invatat sa primim usor ceea ce vrem, sa nu muncim pentru nimic, sa cerem ajutorul inainte de a fi incercat noi insine.

Si lucrurile nu stau cam asa.

Din pacate te lovesti de astea cand ajungi in lumea mare, si mai dai si peste oameni de succes, peste oameni care chiar fac ceva cu viata lor, iar timpul este pentru ei una din cele mai de pret resurse.

Dar hey, nu toata lumea trebuie sa traiasca o viata de succes si implinitoare, nu te obliga nimeni sa ai viata pe care ti-o doresti, trebuie tu sa vii cu initiativa si sa pui osul la treaba, si crede-ma ca banii nu sunt o ecuatie atat de mare in implinirea asta.

TU ce vrei sa faci?

Mereu incercam sa ne gandim la ceilalti, asa am fost programati de catre societatea in care traim. Nu e bine sa ranesti persoana din fata ta si sa-i zici cand te deranjeaza ceva. Tine acolo in tine, in final o sa gasesti tu o modalitate sa treci peste, si intre noi doi fie vorba nici nu era asa grav… OARE?

Am inceput sa ne cenzuram mult prea mult, si brusc acum ti-e si frica sa-i zici manelistului din autobuz sa opreasca muzica aia care te cam zgarie pe creier!

DAR NU! cum sa facem noi asa ceva? Suntem persoane educate si contemplam la frumusetea lumii spirituale.

Si apoi te intrebi de ce ai ajuns la un psihiatru, cand tu de fapt nu ai avut niciodata probleme asa mari. Corect, nu ai avut probleme mari, dar ai avut de alea mici si multe, ba mai mult le-ai lasat sa se si adune.

Parca nici nu-ti vine sa-i spui unei persoane apropiate ca azi te-a suparat cand… (completeaza tu, sigur iti aduci aminte un motiv recent), si nu-i spui nici necunoscutului din fata ta ca te deranjeaza. Ajungi acasa si iar te superi din nu stiu ce motiv.

Dar cum sa nu te gandesti tu la bunastarea lor?

Iti dai seama ce o sa zica oamenii daca le reprosezi ceva? O sa le cada cerul in cap, si vor vedea numai rosu in fata ochilor si fac pariu ca nu vrei sa fii ghinionistul pe care ei se descarca.

Apoi tot lasi asa lucrurile astea mici sa se adune si intr-o zi, un gest minuscul face ca tot butoiul de nervi (acumulat in timp) sa explodeze, si incepi sa injuri si sa-i reprosezi persoanei respective toate lucrurile care le-a gresit de la nastere incoace, ba mai mult, mai adaugi si din ce au gresit altii in fata ta, ca asa suntem noi cand suntem nervosi… mai inflorim.

Si tot asa, continuam zi de zi acelasi pattern, incat ma gandesc de ce uneori nu facem pur si simplu ceea ce ne dicteaza sufletul. Ne invartim in jurul cozii, si ne cenzuram de prea multe ori…

Ar trebui sa le spui verde-n fata persoanelor care te deranjeaza si in plus, sa fii atent si la ce se petrece in corpul tau atunci cand faci asta. Oricat de tare ar durea, va trebui sa rupi unele prietenii (bune) doar pentru simplul fapt ca aceea persoana, acum, iti face mai mult rau fiind prezenta-n viata ta. Fie ca vrei sa recunosti sau nu!

Mi se pare amuzant un lucru: atunci cand nu-i spui unei persoane ca te-a enervat / suparat si iti zici ca nu e asa grav, imediat mintea ta incepe sa fie regizor pentru dialoguri inchipuite in care tu ii spui persoanei respective cum te-a suparat, si de ce, si iti imaginezi pana si ce atitudine ai in acele momente si cum o sa reactioneze persoana din fata ta… Sunt sigur ca ti s-a intamplat si tie lucrul asta de cateva ori pana acum.

De ce sa ne chinuim pe noi insine asa tare cand, putem fi noi si sa spunem atunci cand o persoana ne-a suparat.