Analiza Tranzactionala in training

Ieri am fost la Training Cafe, unde gazda a fost un trainer pe care eu-l respect si admir foarte mult, in mare parte pentru ca “She walks the talk”.

Numele ei este Raluca Mohanu si dupa fiecare “intalnire” cu ea in sala de training (ieri a fost a V-a) am avut foarte mult de lucrat  cu mine insumi.

Tema a fost “Eu sunt Ok, Tu esti Ok”  – elemente de analiza tranzactionala in training.

Am trecut pe scurt prin ce inseamna analiza tranzactionala, prin trecut ma refer ca am definit conceptul astfel incat sa putem lucra cu el, ceea ce a insemnat, printre altele, ca ne-am facut un test, sa observam unde ne situam in ceea ce priveste starile proprii ale eului.

Pe scurt, rezultatul a fost ca sunt preponderent un copil rebel, sunt sigur ca nimeni nu si-ar fi dat seama de acest lucru, iar valorile de la parinte normativ / critic; parinte grijuliu; adult si copil adaptat sunt la o valoare “medie”.

Ce inseamna asta?

Sunt creativ, imi place sa trec peste unele reguli, aduc mult entuziasm si energie in training dar e posibil sa intru in tot felul de jocuri – datorita predispozitiei spre joaca.

Ca sa-ti faci o idee despre ce inseamna un copil rebel, incearca sa asculti melodia asta si observa starea pe care ti-o provoaca.

De precizat este ca noi suntem fiinte colective ceea ce inseamna ca glisam usor intre aceste stari.

Ca traineri, trebuie sa fim cat mai multi in starea de adulti. Iar pe scurt aceasta inseamna:

Esti foarte mult centrat pe “aici” si “acum”. Esti responsabil pentru sentimentele si emotiile proprii, pentru propria invatare si implicit pleci de la prezumtia ca si cel din fata ta e responsabil pentru aceste lucruri.

Apoi, am mers pe piramida nevoilor neurologice dupa Robert Dilts, pentru a vedea cum anume putem accesa starea de adult atunci cand suntem in training, o sa le prezint pe acestea sub o forma de tips & tricks.

  • Pregateste-te din timp, ceea ce poate insemna sa ordonezi scaunele intr-o forma corespunzatoare (sub forma de U sau cerc)
  • Imbraca-te corespunzator, scopul e sa fii imbracat in conformitate cu sala si sa incerci sa fii un adult fara eros, pentru a nu intra in tot felul de jocuri cu sala.
  • Fii clar si asertiv, cere ce ai nevoie de la sala si incearca sa nu presupui, verifica sa fii sigur ca ai inteles cu adevarat ce a vrut sa zica participantul.
  • Fii autentic atat fata de tine, cat si cu fiecare persoana cu care intri in contact, argumenteaza, sintetizeaza etc.
  • Contracteaza! Pe scurt, ar trebui sa stabilesti cu sala care sunt “regulile”, ce anume vor invata ei dupa acel training, obtine consimtamantul si nu uita sa recontractezi mai ales cand e vorba de un training ce se intinde pe mai multe zile.
  • Ai grija la propriile credinte: Esti pregatit, esti suficient de bun, iti dai voie sa gresesti si accepti asta si participantii au acelasi drept.
  • Esti un trainer valoros!
  • Ai grija etichete iti aplici tie si participantiilor.
  • Esti un adult responsabil si ceilalti sunt la fel!

Pe finalul acestui articol vreau sa te intreb ce anume inseamna trainingul pentru tine?

Mi-am dat seama ca am cam aceasi credinta cu Raluca in aceasta privinta. Vad trainingul ca pe o modalitate de a oferi, trainingul pentru mine este despre a servi pe ceilalti si de a face oamenii (intr-o forma sau alta) mai buni.

 

Comments

  1. E dragut ce v-a invatat Raluca, mai ales daca nu ceri bani, pentru ca in ultima vreme preturile pentru traininguri au cam intrat serios la apa, si pentru profesionisti, si pentru incepatori.
    Uite, off topic (si fata de articolul tau si fata de ce am scris mai sus), iti impartasesc niste experiente ale mele

    http://discerne.wordpress.com/2011/09/02/training-cea-mai-proasta-si-cea-mai-buna-experienta-de-stefan-alexandrescu/

Speak Your Mind

*