Inainte sa continui, te rog sa te gandesti la un vis pe care vrei sa-l atingi.. poate sa fie o masina, o personalitate mai expansiva si mai stiu eu ce-ti doresti tu.
Si hai sa ne promitem, amandoi, ca vom incerca cu adevarat sa ni-l atingem.
In primul rand ma refeream la “Rapel” de pe Casa de Cultura a Studentilor Iasi…
Pare banal… insa, de mic eu am avut frica de inaltime si pe la varsta de 13 ani m-am decis ca vreau sa scap de aceasta povara…
Au urmat o serie de pasi prin care sa privesc in jos de la anumite inaltimi sau sa ma simt in totalitate “liber” si la inaltime (sensul propriu de data aceasta).
Printre incercari.. vizite la prietenii ce stateau pe la etajul 9-10 doar ca sa ma uit in jos, urca-te pe blocuri si aproprie-te cu frica de balustrada pentru a privi in jos… pana la lucruri mai extreme gen, cand urcam pe munte sa ma uit intentionat dupa bucati de stanca de unde as putea privi in jos…
Drumul spre Crucea de la Caraiman mi-a oferit multe astfel de privelisti si m-a facut pe alocuri sa pasesc mai temator ca niciodata…
Vineri insa mi s-a oferit ocazia de care va aminteam mai sus putin si anume, rapel de pe CCS Iasi…
Dupa am fugit repejor la o sesiune de training tinuta pentru GROW care a iesit foarte bine zic eu, mai jos aveti o poza si de acolo
Ca mai apoi sambata sa continuam in stil mare, la Campania Nationala de Impartit Zambete, ma bucur enorm ca am reusit sa aduc acolo cam 40 de elevi participanti in cadrul GROW, pentru a simti cat de mult conteaza uneori un zambet si mai ales ce impact poate avea, unul, asupra unui necunoscut.
De fiecare data cand particip mi se pare genial, si mereu sfarsesc prin a-mi promite ca o sa mai fac asta cel putin o data-n viata, si mai ales imi promit ca voi zambi si mai des…
Acum sa-ti ofer si tie un zambet, unic
Weekend-ul incepuse si avea sa se termine cu un alt vis, cam greu de explicat incat sa nu va fac foarte curiosi (si nu prea vreau asta) dar in acelasi timp nici nu vreau sa spun exact in ce consta…
Un omulet imbracat larg, cu aripi de musca o katana in mana dreapta si, mai nou, o carte in mana stanga…
Hai sa vorbim despre toate pe rand, sa le punem cap la cap pentru a forma simbolul meu personal…
De ce un omulet imbracat larg…
E oarecum simplu, dar totusi atat de greu de explicat…
Omuletul imbracat larg inseamna toata psihologia si in acelasi timp toate principiile din spatele culturii hiphop, si nu cea de acum care promoveaza manelismul de la ei…
Ma refer de hiphop-ul care a pus Bronx-ul si Brooklynul pe harta lumii, despre oamenii ce luptau pentru libertate si pentru egalitatea semenilor…
Ma refer la personalitati puternice ca Tupac ce au marcat pentru o lunga perioada omenirea…
Ca sa nu ma mai lungesc prea mult, prefer sa zic doar ca hainele largi, in acest context… pentru mine inseamna libertate si lupta pentru drepturi, atat ale tale iar uneori si pentru ale celor din jurul tau
De ce Katana in mana dreapta?
E arma suprema de lupta, pentru mine inseamna perfectiunea in armele de lupta fiind catalogata drept o prelungire a propriei maini atunci cand este folosita cum trebuie…
Ca si performate poti despica un om dintr-o singura lovitura… iar zice destule, indeajuns de multe incat sa ma opresc si cu “simbolul” asta.
Mana stanga ce tine o carte reprezinta dezvoltarea personala, si preocuparile curente… si anume sa devin trainer, si sa ajut alte persoane (ajutandu-ma si pe mine)
Totodata simbolizeaza adevarul din propria persoana… fiind in esenta cunoastere, singurul lucru pe care nimeni nu ti-l poate lua vreodata…
Aripile de musca… asta-i mai simplu putin… dar la fel de complicat in acelasi timp, insa o sa mergem iarasi pe varianta scurta….
Muscã e o porecla pe care o am de pe la 4 ani, si intr-o forma sau alta s-a mutat odata cu mine oriunde as fi mers, asta pana cand am hotarat sa incep sa cer sa mi sa spuna Razvan.
In momentul actual porecla de muscã s-a pastrat doar in anumite anturaje… din care nu ati crede asa usor ca fac parte
Totodata aripile sunt aripi, de oriunde ar proveni, iti dau abilitatea de a zbura, si de a calatori dar si vedea lumea de deasupra, asta imi place sa cred ca inseamna a privi lucrurile cu detasare (intr-un sens figurat) dar mai ales sublineaza ideea de libertate.
Ma amuza starile de spirit, te urci intr-un fel de carusel al trairilor si uneori nu stii ce te asteapta si in ce doze, stii doar ca vrei mai mult si vrei sa simti cum iti curge viata prin vene.
M-am tot gandit weekendul asta la o gramada de lucruri si cum uneori ma arunc cu capul inainte doar pentru ca vreau sa simt lucruri noi, de la relatii ce incep cu totul diferit pana la proiecte din care nu stiu cum voi iesi…
Asa a inceput si GROW defapt, sau ma rog implementarea lui in Iasi, era urmatorul pas pe care am simtit sa-l fac, fricos si timid…
Ma vad acum la cateva luni in functia de “project manager” si mai ales tinand si traininguri in cadrul proiectului.
A tine traininguri si a implementa un proiect au fost cam primele vise pe anul acesta ce le-am atins…
E genial cum oamenii te privesc cu admiratie si vor sa afle cat mai mult despre tine, iar tu incerci mereu sa spargi orice bariera si sa le arati ca le esti in primul rand prieten si apoi “trainer” sau orice alta denumire vrei tu sa-i dai acestei ocupatii.
Defapt e ciudat, nu-s fricos si timid in nimic, si in acelasi timp sunt fricos in legatura cu multe lucruri, si timid.. insa tocmai asta e placerea vietii pentru mine, sa stii ca ti-ai depasit inca o limita si incerci la suprafata sa fii cat mai calm astfel incat sa nu panichezi oamenii din jurul tau.
Imi pare bine ca-s un visator si un optimist incurabil, si uneori imi doresc sa ma duc la 3-4 profesori care i-am avut si sa le tip in fata, sunt un visator ce-si traieste viata…
Cu sau fara bani, cu sau fara resurse, cu sau fara multe alte lucruri…
Scuze vom gasi mereu pentru ceea ce ar trebui sa facem, si din pacate si eu stiu prea multe despre abilitatea de a-ti gasi scuze…
Incep sa simt si sa traiesc cu adevarat dupa propriile principii: Honesty; Truth; Respect & Freedom.
Nu o sa-ti zic ca e usor, dar totodata au zis-o multi altii inaintea mea, deseori ceea ce vine usor in viata nu-ti ofera nici prea multa placere…
Si chiar daca ofera, nu te vei bucura prea mult de ea pentru ca vine prea usor.
Suntem oameni si sta in fiinta noastra sa vrem mai mult de la noi, sa ne dorim respectul si aprecierea celor din jur, si cei care zic ca nu vor asta cred ca ar trebui sa se uite in oglinda si sa tipe in gura mare… SUNT UN PROST!
Caci in final, fiecare celula din corpul meu tipa la mine uneori… VIATA MEA DEPINDE DOAR DE MINE!
Mi se pare genial cum fiecare dintre noi traim in propria lume, si stam atat de bine pe baricade incat uneori nici nu realizam asta si vrem mereu ca toti ceilalti, sa se comporte asa cum vrem noi.
Tot ceea ce vedem, zi de zi, pe langa noi ni se datoreaza in totalitate noua, daca viata noastra este de tot cacatul ghici ce…? NOI SUNTEM DE VINA!
Cred cu tarie ca tot ceea ce faci se revarsa inapoi intr-o forma sau alta, orice faci ti se intoarce intr-o forma sau alta inapoi, lucrurile astea au o tendinta de a se rezolva de la sine, asa ca nu-ti mai bate capul… si ofera neconditionat si din inima.
Ma intrebam uneori de ce tin traininguri, de ce vreau sa merg mai departe pe acest drum si de ce… imi place atat de mult.
Cred ca raspunsul cel mai sincer care-mi vine-n gand este ca, prin dezvoltare personala, prin cartile de “self help” am inceput sa ma schimb, si inca mult.
Candva cea mai mare aspiratie a mea, cel mai mare vis… era sa devin un golan, genul de “baiet” care-l vezi la coltul blocului si care impune respect oamenii din jurul sau.
Intre timp am aflat si care-s tipurile de respect in lume, si am descoperit ca respectul il poti obtine in doua feluri: prin frica sau prin admiratie. Diferenta e ca cel datorat admiratiei e mult mai placut.
Acum imi doresc foarte mult sa ajut oameni si facand asta ma ajut si pe mine, e mult mai provocator si in acelasi timp e mirific!
Fiecare dintre noi traim in propria lume, judecam dupa experientele prin care am trecut si traim dupa propriile standarde.
In acelasi timp, mai toate conceptele au intelesuri putin diferite pentru fiecare dintre noi.
Sa luam un exemplu simplu…
Gandeste-te te rog pentru 2 secunde la ceva DULCE.
Eu m-am gandit la ciocolata, pe cand poate tu, poate, te-ai gandit la zahar, miere ori crema de zahar ars (si lista poate continua mult).
E trist insa, pentru ca traind in propriile universuri oameni din jurul nostru nu ajung NICIODATA sa ne cunoasca cu adevarat, pentru ca traim si functionam dupa aceleasi reguli ca si restul universurilor si cea mai importanta regula e ca suntem mereu in schimbare, in miscare.
De fiecare data cand fac aceasta comparatie, instantaneu aproape ma gandesc la urmatorul citat…
„Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un sclav…” Brancusi.
Toate cele 3 ipostaze de mai sus ar trebui sa se regaseasca in noi, sa stim in propriile lumi sa fim regi, zei si sclavi si mai mult sa ne bucuram de fiecare dintre acestea atunci cand uneia ii vine rolul si intra in scena.
A trecut mult timp de cand m-am inhamat la acest drum al cunoasterii de sine, si pe zi ce trece vreau sa aflu mai mult. E ironic, cu cat stii mai multe, cu atat vrei sa stii mai multe.
Asa ca daca te gandesti vreodata ca o sa umpli paharul cunoasterii, linisteste-te, pe masura ce torni in pahar acesta din urma nu se umple ci creste intr-un ritm de doua ori mai rapid.
Stii deja, banuiesc, ca esti unic…
Nu vei mai gasi pe nimeni pe aceasta planeta de 7 miliarde si ceva de oameni unul la fel ca tine, sa aibe aceleasi amprente, aceeasi statura si acelasi chip, culoare a ochilor si multe altele…
Insa am o veste proasta pentru tine, la fel sunt si ceilalti!
Asa ca atunci cand judeci, incearca pentru o secunda sa observi si sa recunosti sau cel putin sa-i acorzi drepturile si celui din fata ta.
Si cel mai important lucru sa-l accepti asa cum este el sau ea defapt.
E o ironie totusi, toata lumea vorbeste de drepturi, si cum ar trebui sa ne respectam aproapele insa…
Singurele drepturi pe care le ai, sunt cele pe care ti le asumi!
Da! suntem unici si DA! traim in propriile lumi, avem toti aceleasi drepturi insa sunt drepturi ce trebuie sa ni le cerem…
Pentru ca viata e naspa daca nu stii sa-i ceri ce vrei de la ea, o sa-ti dea lucruri la intamplare si tu o sa te plangi…
Tocmai de asta daca traiesti doar in lumea ta nu o sa ajungi sa fii un om de succes cu adevarat, pentru ca toate lucrurile ce se intampla cu adevarat, se intampla… ACOLO! toate lucrurile frumoase au loc ACOLO, in afara ta…
Mai tot ceea ce se intampla in lumea asta, se petrece in afara ta…
Si se intampla in ritm constant, tu doar trebuie sa le observi si sa te bucuri de ele!
Insa cu cat ne gandim mai mult la ele, cu atat intarim zidurile inchisorii in care ne aflam…
Cu cat te gandesti mai mult si nu faci nimic, cu atat mai greu iti va fi sa faci un lucru…
Pe final te las cu o doza de inspiratie…
Incep sa urasc cuvantul asta, defapt intregul concept…
Si doare, cu toate ca eu nu sunt intr-o relatie de genul, si o sa incerc mereu sa fac tot ce-mi sta in putinta nici sa nu ajung… ma uit in jur si e enervant rau.
E enervant pentru ca ne sabotam singuri viitorul fiind implicati in relatii bazate pe dependenta.
In loc sa ne traim visele, trebuie sa suportam compromisuri si sa lasam visele pe alta data, avem acasa o iubita sau un sot “iubitor”. Insa de la cel mai mic gest izbucneste un intreg razboi, ce se descarca doar prin cearta si in loc de sex pasional, avem parte de certuri din pasiune.
Am o sumedenie de prieteni care se plang de relatiile in care sunt, de certurile in cuplu, de toate lucrurile care nu ar fi trebuit sa-si aibe locul intr-o relatie…
Iar cand, indraznesti, sa ii intrebi “te-ai gandit sa te desparti de ea / el?” instant vine replica, dar il / o iubesc.
Si tu inghiti in sec, si-ti promiti sa nu ajungi in cazul lor…
Uneori e mult mai bine sa fii singur, sa te bucuri de viata si de placerile ce ti se ofera de unul singur, ca mai apoi sa poti sa valorifici cu adevarat viata de cuplu.
Sau cel putin eu asa vad lucrurile…
Trebuie sa lucrezi la tine de unul singur si nu sa-ti gasesti completarea intr-o relatie care din start incepe dintr-un motiv gresit.
Pentru ca inainte sa poti darui fericire trebuie mai intai sa o ai tu insuti, pentru ca inainte sa te bucuri de viata de cuplu trebuie sa-ti iubesti propria-ti viata.
Oricand ai o alegere de facut, insa cand aceasta iti este constransa de frica de a nu gasi pe altcineva, de frica de necunoscut, ajungi in cele din urma sa nu mai poti face vreo una, ci doar sa te impaci cu gandul ca poate in final o sa fie… mai bine.
Si e pacat, caci o viata avem si mai mult una de care ar trebui sa ne bucuram din plin, insa cum bine stiu si eu, fricile ne stau mereu in cale, limitandu-ne prea mult fata de cat am dori defapt.
E atat de amuzant, si in acelasi timp atat de frustrant incat te face sa simti cu adevarat ca esti in viata, ca traiesti!
Sunt sigur ca si tie ti s-a intamplat macar o data-n viata, sa crezi ca esti suficient de bun intr-un domeniu, oricare, incat sa afirmi ca esti deja aproape de gradul de maestru, sau oricum peste majoritatea…
Cand dintr-o data gasesti o noua provocare, ce te face sa vrei mai mult, sa te provoci si sa-ti indeplinesti obiectivele (propuse, sau nu).
De ceva vreme am inceput proiectul GROW 0.9, unde sunt trainer…
Si de la o sesiune la alta, gasesc mereu ceva de invatat, de imbunatatit, incat ma duc din doua motive la sesiuni, primul si cel mai important e sa livrez trainingurile si intr-un fel sau altul sa schimb viata participantilor (sau cel putin asta-mi place sa cred). Al doilea motiv este unul pur egoist, si totodata este implinirea unui vis… SA FIU TRAINER.
Mereu gasesti ceva nou de invatat…
Momentan trec printr-un lucru ce nu l-am mai simtit de cam 2 ani, si e al naibii de placut, dar si frustrant pentru ca nu-ti iese din prima, povestesti prietenilor, si te “zbati” pentru a ajunge acolo unde vrei. Abia astept urmatoarea “intalnire” cu nereusita pentru a incerca si alte lucruri…
De o bucata de vreme, de circa doua saptamani sau chiar putin mai mult, sunt mereu pe drumuri, pe fuga uneori, si in zilele mai libere, precum aceasta, la plimbari, bucurandu-ma de vremea minunata de afara…
In ultima vreme m-am gandit mult ca uneori sunt atat de arogant, incat imi vine sa ma bat, si incerc sa corectez. E amuzant, sunt vazut mai arogant decat sunt (sau cred eu ca sunt) din cauza unor exprimari si nu neaparat prin atitudine.
E placut totusi, pentru ca am gasit inca un lucru de imbunatatit.
Iubesc starea de spirit in care ma regasesc din ce in ce mai des, intr-o stare zen, in care simt ca totul e posibil si ca nu e nevoie sa te stresezi pentru nimic.
Cu toate ca poate ajungi cu o mica frustrare acasa, amuzat in acelasi timp pentru ca stii ca nu trebuia sa te astepti la nimic, ci doar sa te bucuri de ceea ce ti s-a oferit, si poate inca ti se ofera in continuare.
Sunt momente in care oamenii iti gadila orgoliul, indirect marindu-l si momente in care tu ti-l distrugi cu incapatanare pentru ca stii ca un orgoliu (stupid) nu duce la nimic bun.
Daca e sa inchei in vreun fel postul asta… ar fi cu urmatorul citat primit astazi pe mail…
“The most important thing is your self-respect. It doesn’t matter what people think about you, but what you think about yourself.”
